Privește începutul oricărui paragraf dintr-o carte tipărită și vei vedea un mic spațiu gol: retragerea primului rând. Pare să nu fie nimic, și cam asta și este. E locul unde se afla odinioară un semn.
Semnul este cel de paragraf, ¶, litera întoarsă și dublată pe care procesoarele de text încă o afișează când le ceri să dezvăluie caracterele ascunse. Multă vreme, în istoria scrisului, nu a fost deloc ascuns. Stătea la începutul unui gând nou, adesea pictat cu roșu, și îi spunea cititorului că un argument se încheiase și altul începuse.
O literă care a devenit semn
Semnul de paragraf a început ca o literă. Scribii care scriau în latină marcau o nouă secțiune, un capitulum, cu un C, iar de-a lungul secolelor C-ul a căpătat o hastă verticală, apoi încă una, iar bucla i s-a umplut, până când nu a mai semănat deloc cu o literă, ci cu un mic steag negru.1 Era adesea adăugat după ce textul fusese scris, de o altă persoană, cu altă cerneală: rubricatorul, a cărui menire era să pună roșul.
Acolo a început necazul, în împărțirea muncii. Scribul lăsa un spațiu la începutul fiecărei secțiuni, ca rubricatorul să-l umple. Când a apărut tiparul, tipografii au păstrat obiceiul: culegeau textul negru și lăsau spațiul pentru ca o mână să adauge mai târziu semnele roșii. Iar mâinile, tot mai des, nu mai veneau.2 Cărțile ieșeau cu golurile necompletate. Cititorii s-au obișnuit cu golurile. În cele din urmă, golul a devenit semnul.
Alineatul ca fantomă
Găsesc că aceasta este una dintre cele mai emoționante povești din istoria paginii. Fiecare paragraf cu alineat pe care l-ai citit vreodată poartă la început o mică absență, conturul unui semn roșu pe care nimeni nu l-a pictat. De cinci sute de ani citim fantoma semnului de paragraf și îi spunem spațiu alb.
Paginile acestea readuc puțin din roșu. Fiecare paragraf al unui eseu are numărul său pe margine, în a doua culoare de cerneală, iar primele cuvinte ale fiecărui eseu sunt tipărite cu roșu, așa cum le-ar fi marcat un rubricator pentru a arăta unde începe textul. Nu e nostalgie. Un număr e util: îi permite cititorului să indice locul exact în care nu este de acord cu mine. Asta, bănuiesc, era rostul semnelor roșii dintotdeauna.
Însemnări
-
Numele are propria lui poveste lungă, trecând prin franceză și engleză, pornind de la cuvântul grecesc paragraphos, un semn pe margine. Până să ajungă în engleză, devenise, printre altele, „pylcrafte”. Pe atunci, ortografia era o treabă mai puțin strictă.
-
Socotelile erau simple. Textul negru putea fi tipărit de sute de ori într-o oră; semnele roșii trebuiau pictate unul câte unul. Unul era ieftin, celălalt nu, iar cel ieftin a câștigat.
|